metanoia

METANOIA vine din greacă, μετάνοια, metanoia, adică a-şi schimba raţiunea, pocăinţă şi are diferite înţelesuri funcţie de context.

În context teologic, metanoia este foarte des folosit cu înţelesul pocăinţei, o încercare de a repara o greşeală din partea celui care greşeşte cu scopul de a câştiga iertarea. Totuşi există voci care susţin interpretarea acestui cuvânt drept o schimbare majoră a raţiunii, deci legat de limite şi paternuri.

În context retoric, metanoia este redusă la un banal mecanism prin care se retractează ceva tocmai afirmat pentru a fi reafirmat într-o formă mai bună. În retorică, metanoia poate avea două direcţii, una către slăbirea unei declaraţii anterioare sau, dimpotrivă către întărirea unei declaraţii anterioare.

În teoria psihologică a lui Carl Jung, metanoia denotă un proces de reformă a psihicului ca o formă de auto-vindecare, parte a fenomenului de cădere psihotică. În acest context, metanoia este constată ca un proces potenţial productiv. În consecinţă episoadele psihotice ale pacienţilor nu trebuiesc contracarate întotdeauna, pentru că se poate ajunge la rezolvarea aparentă a situaţiei deşi problemele psihopatologică continuă să se manifeste cauzal.

Revenind la sensul teologic, metanoia se va aplica unei persoane alterate de păcat prin replica voinţei de bine, a comportamentului binevoitor şi auto-integrare în armonia universului. Prefixul "meta" implică în înţelesul de "dincolo" sau "în afara", cum ar fi metamorfoză sau metafizică (în afara posibilităţii de schimbare, respectiv în afara limitelor fizicii). "Meta" mai reprezintă şi interesul "apropiat", "următor".

Termenul grecesc metanoia denotă deci o schimbare de atitudine, reorientare, o transformare fundamentală a aspectului, a viziunii unui om faţă de el însuşii şi lumea înconjurătoare, o nouă cale de a iubi pe alţii şi universul înconjurător.

Într-un text creştin important, Păstorul din Hermas, el implică o înţelegere superioară. În acest caz nu putem vorbi de o simplă stare de regret la amintirea unui trecut dominat de rău, dar şi despre omul care-şi recunoaşte, printr-o viziune dominată de forţele întunericul, propria condiţie, un păcat, obţinut prin separarea lui faţă de Divinitate, şi reducerea sa la o existenţă autonomă, divizată, privat şi de glorie şi de libertate.

(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/The_Shepherd_of_Hermas)

Iar calcatorii de juramant, daca de nevoie si prin constrangere au calcat juramintele, se supun la epitimii mai usoare, asa ca acestia sa se primeasca dupa sase ani. Iar cei ce fara de constrangere au vandut credinta lor, doi ani sa se tanguiasca, si doi sa asculte, si in al cincilea prosternandu-se sa se roage, si alti doi fara de proaducere priminduse la impartasirea rugaciunii, asa in sfarsit, aratand fireste pocainta corespunzatoare, se vor aseza iarasi la impartasirea trupului lui Hristos. (Vasile cel Mare)