anomie

ANOMÍE s.f. (Rar) Dezordine, dezorganizare (într-o societate dată); Stare a societăţii caracterizată prin lipsă de legi sau prin existenţa unor norme contradictorii care fac dificilă orientarea individului în colectivitate. Lipsă a autorităţii sau a normelor referitoare la valorile morale. Neputinţa de a evoca nume de persoane, de localităţi etc. Din fr. anomie.

Cuvântul vine din greaca veche şi este compus din prefixul "a" care înseamnă "fără" şi "namos" care înseamnă "lege". Intră în folosinţa modernă cu forma franceză odată cu romanul lui Émile Durkheim, "Suicide" (se pare "împrumutat" de la Jean-Marie Guyau). Sociologul Durkheim încerca să explice, cu ajutorul acestui cuvânt că sinuciderea are cauze sociale şi nu personale, că din lipsa unor valori şi standarde precise, apare alienarea. În 1933 este atestat prima dată cu înţelesul "absenţa valorilor sociale acceptate".

EMILE DURKHEIM:

"...The state of anomie is impossible whenever interdependent organs are sufficiently in contact and sufficiently extensive. If they are close to each other, they are readily aware, in every situation, of the need which they have of one-another, and consequently they have an active and permanent feeling of mutual dependence."
(1972, p. 184 [fragment din The Division of Labor in Society])

"If the rules of the conjugal morality lose their authority, and the mutual obligations of husband and wife become less respected, the emotions and appetites ruled by this sector of morality will become unrestricted and uncontained, and accentuated by this very release; powerless to fulfill themselves because they have been freed from all limitations, these emotions will produce a disillusionment which manifests itself visibly..."
(1972, p. 173 [fragment din Moral Education])

"Man is the more vulnerable to self-destruction the more he is detached from any collectivity, that is to say, the more he lives as an egoist."
(1972, p.113 [fragment din Moral Education])