Remaniere

Remanierea ar părea un cuvânt folosit greşit în contextul guvernamental.

REMANIÁ, remaniez, vb. I. Tranz. 1. A face modificări în organizarea unei instituții, în compoziția unui guvern etc. 2. A transforma parțial o mașină, o instalație sau o construcție, după o deteriorare, cu scopul readucerii în starea de funcționare sau pentru a-i îmbunătăți caracteristicile funcționale. 3. A înlătura defectele unor materiale sau ale unor produse care nu corespund prescripțiilor tehnice impuse, dar care nu sunt considerate nici rebut total. [Pr.: -ni-a] – Din fr. remanier. 

De ce? Pentru că re-manieră ar însemna o nouă manieră... or manieră înseamnă:

MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

O re-maniere ar trebui să se traducă cu schimbarea programului de guvernare.

 Să privim însă în originea cuvântului.

Aşa cum şi dicţionarul spune, "remaniere" provine din franceză, respectiv "remanier". Forma modernă a cuvântul vine din franceza veche prin adăugarea prefixului "re" alăturat cuvântului "manier". La rândul lui, "manier" provine din franceza şi mai veche a cuvântului "main". Acesta provine din latină, mai precis din "manus" care înseamnă atât "mână", "încheietură", dar şi "echipă".

Iată cum am ajuns deja la "re-maniere" cu înţelesul de schimbarea echipei. Trebuie spus că şi în latină cuvântul provine din proto-indo-europeană, mai precis din rădăcina "man".

Originea proto-indo-europeană are două surse.

Prima sursă este "menos", respectiv "men" adică a gândi. De aici a evoluat grecesul menos şi englezescul to think. Evoluţia cuvântului merge deci către minte, intelect, inimă, suflet, spirit, voinţă.

A doua sursă este "man", respectiv "ma-" ce înseamnă a măsura. De aici a evoluat "maund", unitate de masă.

Scrisoare deschisă către Serviciile Secrete

---

Doamnelor şi domnilor,
Politica vrea să vă capteze şi să vă folosească ca poliţie politică, acum nu mai este nici o îndoială. Nu vă lăsaţi atraşi într-un asemenea joc, sunteţi în slujba poporului şi nu în slujba politicienilor. Aveţi datoria de a apăra statul de acţiunea politicienilor şi dorinţa lor de a folosi instituţiile statului şi puterile statului în interes propriu şi de grup. România are nevoie de domniile voastre pentru a o elibera de abuzul politic.

clapcă

clápcă f., pl. e saŭ clăpcĭ (pol. ceh. klapka, bg. sîrb. klopka, id. V. clapă). Vest. Clupsă, capcană.

Din câte îmi dau seama, şi klopka (capcană) vine de la oklopiti, zaklopiti, respectiv tras, închis.

Este foarte probabil să aibă legătură cu "ţi-a tras clapa", cu sensul de "te-a păcălit", "te-a prins în capcană".

În bulgară capătă şi sensul de ambuscadă.

(http://www.globalsecurity.org/military/intro/images/booby-trap-locations.gif)









(http://www.5rar.asn.au/weapons/boobytraps.htm)

penabili

Pennabilli este un mic orăşel italian de 3000 de locuitori... dar nu despre acest orăşel vreau să vorbesc.


(http://www.campingperticara.com/Immagini2.html)


(http://www.artistiinpiazza.com/2011/?p=1030)

La ora care scriu privesc prin ochiul camerei web un orăşel italian sub zăpadă încă în întuneric.



Am găsit acest cuvânt folosit de cineva în blogosfera românească şi am fost invidios...

Mi-a plăcut imediat cuvântul, “penabili” este undeva între penibili şi penali. Dar nuanţa “cireaşă de pe tort” este pen-abili, adică cei care au abilităţi ale scrierii.