Remaniere

Remanierea ar părea un cuvânt folosit greşit în contextul guvernamental.

REMANIÁ, remaniez, vb. I. Tranz. 1. A face modificări în organizarea unei instituții, în compoziția unui guvern etc. 2. A transforma parțial o mașină, o instalație sau o construcție, după o deteriorare, cu scopul readucerii în starea de funcționare sau pentru a-i îmbunătăți caracteristicile funcționale. 3. A înlătura defectele unor materiale sau ale unor produse care nu corespund prescripțiilor tehnice impuse, dar care nu sunt considerate nici rebut total. [Pr.: -ni-a] – Din fr. remanier. 

De ce? Pentru că re-manieră ar însemna o nouă manieră... or manieră înseamnă:

MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

O re-maniere ar trebui să se traducă cu schimbarea programului de guvernare.

 Să privim însă în originea cuvântului.

Aşa cum şi dicţionarul spune, "remaniere" provine din franceză, respectiv "remanier". Forma modernă a cuvântul vine din franceza veche prin adăugarea prefixului "re" alăturat cuvântului "manier". La rândul lui, "manier" provine din franceza şi mai veche a cuvântului "main". Acesta provine din latină, mai precis din "manus" care înseamnă atât "mână", "încheietură", dar şi "echipă".

Iată cum am ajuns deja la "re-maniere" cu înţelesul de schimbarea echipei. Trebuie spus că şi în latină cuvântul provine din proto-indo-europeană, mai precis din rădăcina "man".

Originea proto-indo-europeană are două surse.

Prima sursă este "menos", respectiv "men" adică a gândi. De aici a evoluat grecesul menos şi englezescul to think. Evoluţia cuvântului merge deci către minte, intelect, inimă, suflet, spirit, voinţă.

A doua sursă este "man", respectiv "ma-" ce înseamnă a măsura. De aici a evoluat "maund", unitate de masă.