aselghiciune

---

Un cuvânt complicat de spus... A SEL GHICIUNE.

Dicţionarul îl situează lângă corupţie, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăţ, imoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

Aselgia înseamnă în greacă depravat, dar nu neapărat în sens rău, ci cu trimitere la senzual.

Aselgia este tradusă, de regulă, prin lascivitate, pofte neînfrânate, acte sau maniere nesăbuite, cuvinte murdare, mişcări corporale indecente, manipulare spre desfrânare...

19. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,
20. închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
21. pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
(Galateni 5)

În greacă... "19 Fanera de estin ta erga tees sarkos, hatina estin: porneia, akatharsia, aselgeia"

Sursa biblică a construit pentru σέλγεια sensul de un trai lipsit de constrângeri morale. După cum se vede el este însoţit de imoralitate (porneia) şi impuritate (akatharsia).

Dincolo de toate aceste aspecte... acest cuvânt îmi place pentru sonoritatea sa specială non-sare-ghicitoare... un cuvânt ce sună enigmatic şi oniric... aproape ocult.

Dilacera

DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [ fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].

Un cuvânt rar folosit în limba română, rar dar frumos prin apropierea sa de a decela.

Este interesant şi prin faptul că există şi...

LACERÁ, lacerez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfâșia, a rupe în bucăți. – Din fr. lacérer.

Prefixul "di" sugerează astfel putere îndoită... o violenţă sporită...

Dilacérer vine din practica medicală şi are ca origine déchirer.

(http://www.20min.ch/ro/news/insolite/story/23417985)

teleologie

TELEOLOGÍE s. f. Doctrină filozofică potrivit căreia totul în natură ar fi organizat în conformitate cu un anumit scop, cu o anumită cauză finală. ♦ Studiul, cercetarea în funcţie de scop; teoria finalităţii. [Pr.: -le-o-] – Din fr. téléologie.

Deşi la noi a ajuns pe linie franceză, originea cuvântul este greacă. Teleologie (limba greacă τελεολογία, compus din τέλος, télos – scop și λόγος, lógos – învățătură) se traduce deci printr-o teorie, studiu sau discurs care face din finalitatea lucrurilor şi a fiinţelor în natură obiectul său principal. Discuţia teleologică este centrată asupra scopului, în special pe zona existenţei şi creaţiei. Teleologia se apleacă, în consecinţă, asupra poate a primelor întrebări religioase. Cum aceste întrebări sunt unele fundamental ataşate existenţei umane, ele au reprezentat preocuparea filosofiei de la începuturi, Platon şi Aristotel, în perioada de început de dezvoltare a conceptului societăţii umane, Anselm of Canterbur (Aosta), mai aproape de secolul nostru, Immanuel Kant şi Hegel.

http://en.wikipedia.org/wiki/Teleology

obsolescență

OBSOLESCÉNȚĂ s.f. Declasare tehnologică a unui material industrial prin apariția altuia, mai modern; uzură morală. ◊ obsolescență profesională = proces de învechire a componentelor unei profesiuni ca urmare a asimilării progresului tehnico-științific. (< engl., fr. obsolescence)

Termenul este folosit mai ales în Marketing, mai ales în cazul stabilirii politicii de produs, pentru introducerea produselor noi şi eliminarea produselor “îmbătrânite”.

Salar

---

Cred că toată lumea a observat preferinţa "ardelenească" a premierului Boc de a spune "salar" în loc de "salariu". După domnia sa s-au luat şi alţi membrii PDL, probabil pentru că le sună mai preţios în ureche. Ei bine, cuvântul nu este greşit, nu este nici tocmai corect folosit.

DEX-ul pomeneşte cuvântul salar ca variantă a salariului.

SALÁR s. n. v. salariu.

SALÁRIU, salarii, s. n. Sumă de bani pe care o primește o persoană pentru munca depusă într-o perioadă de timp (săptămână, lună); leafă². [Var.: (pop.) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium.

Avem deci două surse, în franceză, salaire, şi latină, salarium.

În franceză cuvântul "salaire" are o pronunţie mai apropiat de "salar".
http://en.wiktionary.org/wiki/salaire

În Franţa salaire este atestat de pe la 1200 cu sensul de remuneraţie a muncii sau a unui serviciu. Desigur însă, în franceză originea cuvântului este tot din latinescul salarium.

De unde însă salarium în latină?

Evident, în latină salarium vine de la sare (sal). Salarium însemna raţie de sare, solda necesară cumpărării sării. Cum s-a ajuns la sensul de remuneraţie? Destul de simplu. În vremurile antice sarea era folosită ca monedă de schimb (troc).

Să vedem ce scrie Dictionariulu limbei romane, 1876:

SALARIU, -a, adj. s., salarius, salarium, merces, praemium, (it. salario, fr. salaire); relativu la sale, =sare, 1. adj, aministrutartione salaria, negotiu salariu, absol. personale, unu salariu, venditoriu de sarature, în specie, venditoriu de sarature, in specie, venditoriu de pesce saratu sau de carne sarata: corporationea salariloru; 2. mai vertosu ca subst. reale, a) masc., salariu, pl-e, α) in specie, ά) salariu= pretiu de sare, banni pentru sare, daţi militariloru, subintell. argentu, ca şi: calciariu, vestiariu, etc. = banni de calciamente, de vestimente; β') salariu = casu de sare; β') salariu = onorariu, mecede onararia, gratificatione, etc.; β= déro ca mai desu, in genere, salariu = mercede, pretiu covenitu pentru servitiu facutu, pentru lucru in genere, pentru lucru cu cerpulu, cu mânele in parte: după lucru şi salariulu, a servi fora salariu: salariu pre luna, pre annu: salariale servitoriloru; salariele functionariloru: salariu mesuratu, medicu nodestu; cu salariulu greu te poti inacuti: salariele seceratoriloru, collegutoriloru de vinia, sapatoriloru de arena, etc.; b) fem. salaria = salare, α) vasu de sare, (comp. si fr. sallère); β) locu de estrassu sare; γ) negotiu de sare; salare=specie de pasce, salar=truta, pestravu, (vedi si: sararia, sarariu)

Iată că acest Dictionariulu limbei romane din 1876 pomeneşte forma "salar", însă cu totul alt sens decât remuneraţie...