plenasm

Plenasmul pleacă în mod evident de la pleonasm.

PLEONÁSM s.n. Procedeu greşit de exprimare, constând în alăturarea unor cuvinte care repetă inutil aceeaşi idee. [Pron. ple-o-, pl. -me, -muri. / cf. fr. pléonasme, lat. pleonasmus, gr. pleonasmos].

Sensul tautologic este completat acum de alte două valenţe noi, plen, adică întreg, şi astm, lipsă de aer, de spirit. Cu alte cuvinte, s-ar traduce prin "greşeală a exprimării şi o totală lipsă de spirit".

Ideea mi-a venit citind Lista Cărţilor pe Domenii a Universităţii Constantin Brâncoveanu, sesizând greşeala Uritescu N. Dorin – Plenasmul în limba română. Categorizare, exemplificări, analize, structuri morfo-sintactice preferenţiale, Bic All, Bucuresti, 2007. De altfel, este o greşeală destul de frecventă.

Nici o referire la înţelesul din limba telugu.