dispută

Desigur, vine de la "a disputa", dar poate fi înţeles şi ca... di-spută, adică două spute, adică un schimb de idei atât de înverşunat încât cei doi adversari aflaţi în dispută fac schimb de spută... Nu este poetic, dar este plastic ca imagine.

DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuţie în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranşarea în favoarea sa a unei rivalităţi; spec. Întrecere sportivă; desfăşurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.

SPÚTĂ, spute, s. f. (Livr.) Mucozitate expectorată de cineva; flegmă. – Din lat. sputum, it. sputo.

În latină, disputatio înseamnă acţiunea examinării unei întrebări din diferite puncte de vedere gândind într-un mod pro şi contra, discuţie, dizertaţie.

Latina oferă însă o mare surpriză în ceea ce priveşte sputa. Pe lângă sensul obişnuit de scuipat, mai are un sens, sputatilicus, "demn de a fi huiduit". Cu alte cuvinte se ancorează acţiunea scuipatului de exprimare a unei forme de dispreţ.

Nu am reuşit însă să fac o eventuală legătură între di-spută şi dispută.

Abia explicaţia din limba italiană m-a condus pe o cale "normală".
"Disputare" este cu adevărat un cuvânt compus, numai că nu din "di"+"sputare" ci din "dis"+"putare". "Dis" introduce ideea de separare, iar "putare" înseamnă calculare, evaluare, examinare, considerare... Cu alte cuvinte, extragerea sensului fals, a erorii, a lucrului de prisos. Iată că "disputa" începe să semene a maieutică.